Cher
O fata poate sa astepte barbatul potrivit, dar asta nu inseamna ca, intre timp, nu se poate distra cu cei nepotriviti

Vrei să-ți crească copilul așa cum scrie cartea, educat și descurcăreț?

Vorbă nu-i! Să treacă pragul Academiei PROSPERA – o programă inovaţional de educaţie europeană a copiilor şi adolescenţilor în domeniul businessului, aprobată pe teritoriul CSI şi al României.

P

rograma este adaptată în mod special pentru copiii şi adolescenţii din Moldova cu vârsta între 7 şi 17 ani (clasele 1 – 11) şi este aprobat de către Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.

Asistaţi de această programă elevii vor reuşi să-şi aleagă în mod conştient viitoarea profesie, să obţină cunoştinţe în diverse domenii, să-şi dezvolte deprinderile necesare pentru o viaţă prosperă şi fericită.

Prospera propune asistarea în dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor şi a tineretului în realizarea capacităţilor creative şi antreprenoriale, acordarea de sprijin în selectarea, în mod independent şi cumpătat, a viitoarei activităţi profesionale, inclusiv a celei antreprenoriale.

A

sistarea părinţilor în dezvoltarea personalităţii copilului, crearea de condiţii pentru comunicare într-un climat confortabil al colectivului de copii cu aceeaşi vârstă, participarea la educarea unei GENERAŢII PRINCIPIAL NOI:

  • deschisă la noi idei
  • capabilă să realizeze cu succes proiecte de orice complexitate,
  • liberă în comunicare şi care poate visa.

C

aracterul unic al Prospera se manifestă prin programe interactive de autor, realizate sub formă de joc, la baza cărora sunt training-urile business şi psihologice, sarcinile creative, master-class-urile şi concursurile de proiecte, programele elaborate pentru elevi în vederea obţinerii de deprinderi practice în cele mai solicitate profesii, precum şi a dezvoltării gândirii antreprenoriale.

Complex de programe care includ instruire anuală în mod regulat, training-uri de scurtă durată, tabere sezoniere, excursii şi întâlniri, echipa de pedagogi este formată din cei mai buni şi experimentaţi specialişti în domeniu cu o bogată practică pedagogică.

P

entru fiecare grup de vârstă este elaborată o programă unică, luând în considerare particularităţile psihologice şi necesităţile auditoriului.

prospera logo130412

 

 

Mai multe din această categorie: Simona-Sabina »
Urcă în rețeaua COOL