Molly McGee
Cind un barbat aduce, fara nici un motiv, flori sotiei sale, exista cu siguranta un motiv

Omul-model, s-ar potrivi și acest titlu de interviu.

Nu e vorba despre modelul care defilează pe podium.

Adică, nu cu sensul acesta, pentru că și pe asta o face.

Poate fi dat drept model de viață doar pentru faptul că nu-și permite luxul să rateze vreo oportunitate. Le încearcă pe toate și nu doar atât – face totul ca să și reușească în toate. Este recunoscut pentru multitudinea de talente și de domenii pe care le încearcă dar și le stăpânește și nu îndrăznește să se oprească.

Unul dintre acestea, talentul de scriitor, mi l-a pus pe masă la întâlnirea de interviu. Adică, mi-a pus pe masă cartea despre singurul basarabean și primul fotbalist român care a jucat la FC Barcelona, pe care a scris-o și prin care ne demonstrează că nu suntem, de fapt, un neam de "neica-nimeni", lucru pe care l-am cam uitat, din păcate...

Scris de Marcel Toma

Se pare că ai talentul să tot miri lumea: când un pugilist s-a apucat de știință, când ai intrat în biroul de ministru, când ai defilat pe podium...

Întotdeauna am încercat lucruri noi și am fost deschis provocărilor. Mă tot gândeam că o să ajung să fac și modeling, așa cum mă gândesc că odată o să ajung să fac și actorie.

Cel mai greu a fost să-mi conving soția, care îmi spunea că va dăuna imaginii mele.

Or, eu știu că orice aș face, nimic nu va dăuna imaginii. Dimpotrivă...

Am dat curs inițiativei Angelei Chelaru care mi-a zis că vrea să facem istorie în modeling...

Las' că ajunge UniCOOL și la ușa dnei Chelaru degrabă...

O să aveți despre ce vorbi...

Condiția mea a fost să prezint doar brand-uri autohtone și așa a și fost. Primul mers pe podium a fost pentru câteva case de modă de la noi, după care a fost marea defilare la Palatul Republicii, unde am prezentat produse de la "Ionel", „Artizana", "Fresh & Joy"  și „Zorile".

Spre surprinderea mea, a fost o experiență nu doar cognitivă, dar și utilă, pentru că am plecat acasă cu toate produsele pe care le-am prezentat.

După asta am început să privesc hainele un pic altfel, să mă îmbrac altfel. Treaba asta mi-a oferit senzația de parcă aș fi ieșit în ring...

Doar că nu ai luat pumni...

Nu am luat pumni, dar e aceeași formă de artistism cu care ieși în ring, aceleași emoții...

La ce să ne mai așteptăm de la Octavian Țîcu?

La orișice. Acum sunt implicat în realizarea a două producții cinematografice: un film despre istoria redată în cartea pe care acum o ai și tu, despre unul dintre cei mai de seamă fotbaliști ai noștri în perioada anilor 50, Nicolae Simatoc, unicul basarabean care a jucat pentru Barcelona, născut la Grimăncăuți...

Ironia sorții că s-a născut într-un sat cu tradiții în box...

Fapt ce descoperă o nouă latură a Grimăncăuților în sens sportiv. Al doilea este un film despre românii din Kazahstan, un proiect inițiat deja de doi ani, merg cu grupurile de studenți pe urmele deportărilor staliniste. Sunt consultantul și cel care duce linia filmului.

La ce faci tu profesional, nici filosofia nu pare departe... Vreun tratat ceva pe la chindii, sau munca deja e în toi și UniCOOL nu-i la curent?

Filosofia este parte a istoriei și sunt filosof în tot ce scriu. Filosofia este refugiul meu, de foarte multe ori, în momentele în care nu mai am explicații la multe lucruri.

Dar cel mai mult filosofez la Iași, loc care mă ajută să creez și unde mă aflu mult timp - acolo există un mediu prolific.

Orașul predispune să fii filosof, parcul Copou, teiul lui Eminescu, această natura lirică e foarte bună pentru că-ți descoperă segmentul de imaginație...

La Viena n-ai fi mai filosof?

La Viena am fost de două ori, dar cu treburi. Or, ca să fii filosof trebuie să fii ancorat acolo, să ai timp, să nu știi de grabă...

Model, fața brandului... A mai rămas actoria, da tot în reclame te vei produce, că altceva în Moldova nu se filmează...

Nu este exclus. De altfel, m-am și filmat în câteva spoturi sociale, dar să vedem cum vor evolua lucrurile. S-ar putea în general să intervină o mare transformare și să mă bag cu capul în politică și atunci, nu știu...

Migrația pe toate aceste domenii înseamnă una din două: ori te-ai dezamăgit și de sport, și de știință, și de catedră, și de politică, ori vrei să cuprinzi necuprinsul...

Ele sunt complemetare, mai degrabă, pentru că am încercat totul.

Asta îi spun și copilului meu, să încerce totul.

Diversitatea probelor de sport pe care le-am încercat până a veni în box m-a ajutat să ajung în timp rapid "acolo sus", în ring, și dacă nu eram atât de polivalent la nivel de inteligență motrică, n-aș fi ajuns un boxer prolific - eu am venit târziu în box.

La 16 ani nimeni nu te ia în sală..

Uite că te-au luat...

Ți-am zis de ce... Timp de cinci ani, am ajuns la mondiale.

Credo-ul meu este că lucrurile pot fi cunoscute doar în profunzime. Chiar dacă e greu de crezut că poți face box și istorie în profunzime, eu asta am făcut.

Prin box am cunoscut dimensiunea de elitism sportiv.

Și în istorie, la fel. Atunci când cunoști un domeniu în profunzime nu mai poți avea pretenții de diversificare.

Istoria este un cosmos – ea le cuprinde pe toate. De asta atât de ușor am trecut la jurnalism, la științe politice...

Am scăpat jurnalismul din domeniile pe care le-ai cuprins....

El mi-a venit ca o mănușă, pentru că ce mi s-a părut interesant...

Fapt ce lipsește în jurnalismul de la noi este explicația realităților curente pornind de la moștenirea istorică. Eu am făcut asta și atunci ești un medic care stabilește niște diagnoze și lucrurile devin foarte clare.

Noi ne naștem pe un anumit fon genetic care trebuie luat în considerare.

Așa e și la popoare.

Dincolo de asta, m-am regăsit și în analiza sportivă, pentru că spectrul meu de preocupare în jurnalism e foarte divers – scriu despre partide politice, fac explicația situației curente, internaționale, interne.

Poți să contabilizezi pe scurt ce ți-a oferit și ce ți-a luat fiecare din domeniile amintite mai sus?

Începem cu boxul care îți ia multă sănătate, este foarte solicitant și riscant...

Uite așa popularizăm boxul în rândul copiilor...

Dar nu este mai periculos decât fotbalul.

Natura bărbaților ne împinge, asta n-are o explicație, este felul în care am fost modelați din epoca primitivă, cred.

Boxul mi-a luat mult timp pe care l-aș fi putut folosi atunci când a fost nevoie să mă modelez ca istoric.

N-a dăunat, pentru că am recuperat mai târziu, dar lucrurile trebuiesc făcute la timp – asta e regula vieții.

Eu am luat o decizia înțeleaptă și am ieșit din box la timp, chiar dacă 32 de ani e o vârstă avansată pentru a face performanță...

Ținând cont că ai intrat târziu, ți se iartă...

Boxul mi-a dat mai multe decât mi-a luat – un nume, posibilitatea să devin personalitate, m-a înarmat cu caracter, voință, organizare, datorită boxului am cunoscut omul în profunzime...

Mi-a dat posibilitatea să călătoresc, am fost în 30 de țări, am boxat la cel mai înalt nivel.

Am cunoscut regi, prim-miniștri, președinți. Timp de 8 ani am boxat pe cele mai mari arene sportive ale lumii, la toate marile competiții.

Revenim la istorie...

Dacă aș fi fost numai istoric, nu cred ca aș fi fost atât de interesant.

Istoria a învins până la urmă - și-a așteptat rândul, dar așteptarea a meritat.

A așteptat până a ieșit boxul din ring. Istoria m-a întregit ca personalitate...

Mi-a dat un refugiu – prin felul meu de a scrie, am avut posibilitatea de a schimba mentalitatea oamenilor.

A fost și ea o modalitate de a cunoaște lumea – am avut parte de stagieri un SUA, Franța, Elveția, țări în care am făcut cercetări.

Presupunem că te-ai distanțat de tine, ai ieșit afară și privești echidistant lucrurile și viața ta – care ocupație ți-ar sta mai bine? Vreuna pe care încă n-ai încercat-o?...

Regret că am fost prea puțin în postura de antrenor de box.

Pe când eram în America, aveam ideea fondării unei academii de box, mi-ar plăcea să fac boxul așa cum eu l-am făcut și cum îl văd.

Erau și oameni acolo gata să susțină financiar proiectul, dar ceva m-a mânat atunci acasă.

Dar am încercat aici, am făcut un club profesionist de box și mi-a plăcut foarte mult să organizez gale.

Au fost vreo 14 spectacole cu sportivi și de peste hotare, este o dimensiune pe care mi-a plăcut s-o experimentez dar solitar, să nu fac mixuri.

Nu e bine când amesteci ocupațiile, lucru știut încă de la facultate.

N-ai rămas în box pentru că n-ai văzut luminița din capătul tunelului sau de scârba nasului spart de atâtea ori?

Eu n-am avut niciodată nasul spart, și am avut foarte puține traume. Singura traumă avută, cea mai gravă, a fost cea care m-a și scos din circuit – atunci când mi-am rupt mâna, în 2003.

Exact cu jumătate de an înainte de Olimpiada din 2004... Plus că nici acum nu mai am mâna dreaptă suficient de funcțională pentru box.

Eu sunt atent la lucrurile care mi se întâmplă și cred că a fost un semn să mă opresc. Eram profesor universitar, o întâlnisem pe soția mea, viața intra în altă albie...

Ai boxat în calitatea de profesor?

Un an. Veneam la ore cu ochii vineți...

Schimbăm registrul – pe ce se poate face bani în Moldova?

Poți faci bani și din istorie, și din sport. În istorie, prin implicarea în diferite proiecte internaționale de cercetare, dar asta presupune competență, cunoașterea limbilor străine...

Sau scriind istoria la comandă?

Sau așa, este o soluție, dar nu este o istorie credibilă. Totuși sunt mulți care au făcut asta sau au reprezentat interesele altor țări.

Sportul este mai bănos, există mai multe posibilități, dar problemele sportului nostru reies din specificul economiei. Subterană, în mare parte. Majoritatea oamenilor de afaceri se tem să dea bani pentru sport pentru că a doua zi sunt întrebați de unde îi au.

Atunci îți dau bani doar pentru că te știu, îți strâng mâna și te roagă să nu spui nicăieri despre gestul lor.

Eu am făcut bani din box participând la turnee comerciale... Sunt și alți băieți de la noi care au intrat în circuitul profesionist, dar asta presupune că trebuie să fii bun. Din nou ajungem la asta...

Întrebarea era mai generală...

Eu văd foarte mulți oameni bogați în Moldova. Cel puțin, aparent.

Dar nu cred că poți face bani curați la noi – e foarte greu. Și sistemul te predispune să fii corupt...

Din câte se vede, poate, construcțiile sunt un domeniu profitabil. Sau au fost, cel puțin...

Nu înțeleg de ce nu este exploatat bine sectorul agrar care ne-ar oferi multe posibilități...

Acolo trebuie să muncești...

Da, și nouă nu ne prea place lucrul ăsta, chiar dacă spunem că suntem poporul cel mai harnic, dar nu e chiar așa.

Domeniul agrar ar putea fi explorat încât să exportăm nu doar vin și struguri, dar să acoperim necesitățile pieței interne și să exportăm.

IT-ul este un domeniu important, la fel nu de neglijat, și e păcat, pentru că avem băieți foarte talentați.

Care este disciplina sportivă cu cel mai mare IQ? S-a aflat? Dacă zici șahul, surprinzi pe toată lumea...

Nu cred în IQ ca o modalitate de măsurare. Eu niciodată nu mi l-am verificat.

Eu sunt împotriva convenționalităților și nu știu cum poate fi măsurat intelectul.

Marii campioni sunt inteligenți prin definiție. Problema e că noi percepem inteligența legată de cunoștințe academice sau de cultură generală, felul de a vorbi etc.

Ceea ce nu e adevărat. Există o inteligență motrică, fără de care nu s-ar descurca niciodată marii campioni.

Mai ales în box, unde trebuie să te miști, să gândești și să o faci foarte rapid...

octavian 5

Boxul nu-l poate face oricine. Nu poți pune orice bătăuș din sat pe ring cu Mike Tyson, arbitrar vorbind.

Este o artă să înveți boxul...

Lor le lipsește o inteligență integratoare, i-aș zice, e o altă treabă. Dar depinde de fiecare în parte....

Ce am aflat eu la Barcelona? Despre FC Barcelona...

Când am întrebat la școala sportivă de acolo care ar fi criteriul de selecție principal, mi s-a spus: reușita la învățătură, în fața aspectului sportiv.

Jucătorul este ales de către învățătorul din liceu și nu de antrenorul selecționer, pentru că ei au nevoie ca sportivul să aibă capacitatea de a gândi critic în teren și să se încadreze în filosofia de joc a echipei.

Dar să nu exagerăm cu intelectualii – în fiecare echipă trebuie să fie și câte un „animal", câte un "Suarez" convențional care mușcă, care joacă cu tot trupul și sufletul.

Alde Messi sunt intelectuali, artiști...

Ai intrat cu adevărat în politică? Sai ai crezut că scapi pur și simplu făcându-ți job-ul fără să bagi capul acolo? Ai decis să-ți bagi piciorul?

Întâi mi-am băgat capul și apoi, piciorul. Eu am refuzat mai devreme câteva oferte de implicare în politică pentru că omul trebuie să se ocupe cu ceea ce el cunoaște.

Postul de ministru nu aveam nici o scuză să-l refuz, cunosc sportul cum mă cunosc pe mine.

Dacă l-aș fi refuzat, n-aș fi avut niciodată dreptul moral să spun că vreu să schimb ceva în țara asta.

Și când m-am băgat, am vrut să fac lucrul pe care nimeni niciodată nu l-a făcut.

L-am făcut și de asta am și fost debarcat pentru că șocul a fost prea mare.

Mi-a trebuit o săptămână să înțeleg cine și de unde fură...

Îți dai seama, un ministru care încearcă să-i dea pe mâna legii pe toți cei care fură sau vând sportivi peste hotare.

De fapt, ce fac eu, în general, e mult mai plăcut decât ceea ce făceam ca ministru.

Sună un pic egoist, dar sunt fericit prin ceea ce fac și n-am nevoie de complicații inutile pe care le-am avut fiind ministru...

Ocupațiile recente concrete fiind...

Eu predau în engleză și română, la două facultăți din cadrul Universității de Stat din Chișinău (Istorie și Relații Internaționale) și la Iași, am lecții publice prin toată România, am un tur de promovare a cărții în România, de filme am vorbit, scriu patru cărți, particip la proiecte în colaborare cu diferite centre universitare.

Călătoresc și mă bucur de timpul suficient pentru familie.

Pe câte greble ai călcat în viață? Următoarea nu vrei s-o amortizezi nițel, să doară mai puțin?

N-am călcat pe niciuna și n-am dat cu capul în bară și nici de pereți. 3 probe la care noi, moldovenii, suntem campioni absoluti.

Mă mir de cei care se declară dezamăgiți de oameni. Nu trebuie să ai mari așteptări de la ei – sunt ființe foarte complicate.

Din contra – când nu ai așteptări, nu ai dezamăgiri.

Toate lucrurile au fost făcute înaintea noastră – nu e nevoie să calci pe greblă și să strigi că doare dacă au făcut-o alții înaintea ta.

I-aș sfătui pe toți să treacă un curs de filosofie chineză, persană, egipteană.

Să cunoască ce-a fost, pentru că a fost, cu siguranță - oamenii trăiesc de mii de ani și nu e nevoie să inventăm „bicicleta".

Ceea ce nu înțeleg politicienii noștri, care cred că s-au născut azi și înaintea lor nu a fost nimeni.

Care vrei să fie rolul tău in istorie? Să o faci sau să o scrii? Sau să o scrii despre cum o faci? E mai practic...

Eu am făcut istorie în box – primul pugilist moldovean calificat la JO, după proclamarea independenței, primul boxer activ care a făcut doctoratul, primul profesor universitar care boxa la nivel performant.

Totuși, mai degrabă îmi place să scriu istoria, îmi plac oamenii...

Îmi place să scriu despre lucruri frumoase și neobișnuite, pentru că avem o proiectare negativă, ca o gaură neagră în societate, ducem lipsă de fair-play în a recunoaște talentele și lucrurile frumoase pe care le fac alții.

Or, îmi place să le descopăr și să le accentuez.

 

Urcă în rețeaua COOL