Francois Truffaut
In iubire, femeile sunt profesioniste, iar barbatii amatori

Zile numărate (vreo zece) au mai rămas până la evenimentul politic principal al anului. Important, cel puțin –

Alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

Așa că UniCOOL a scos capul din casă să vadă care-i „raskladul" electoral și de ce culori se preconizează a fi "poleana" politică până și după data de 30.

L-a întrebat despre ce și cum legat de acest eveiment pe un om care nu este, la moment, implicat direct în procesul politic, dar se dă deseori cu părerea legat de acesta:

Valentin Dolganiuc, ex-viceprim-ministru al Republicii Moldova.

Întrebările adresate au primit niște răspunsuri destul de aprige și acide, așa cum a obișnuit dl Dolganiuc audiența.

Nu s-a dezmințit nici de această dată:

A tăiat ca-n curechi - "против красных, против белых", de nu-ți mai vine să ieși din casă pe data de 30 noiembrie, dar, vorba poetului:

La noi e democrație. Și dreptul la libera exprimare nu l-a anulat nimeni.

Așa că. Să-i dăm drumul...

Care sunt particularitățile acestei campanii? Prin ce se deosebește de celelalte "parlamentare" și de ce evenimente sau conjuncturi sunt impuse acestea?

În comparație cu precedentele, actuala campanie a început anemic și nu poate accelera. Bate pasul pe loc. Concurenții electorali nu au venit cu nimic nou. Totul este rasuflat și mucegăit. Tehnologii electorale preistorice și slogane deocheate. Nu au învățat nimic din tehnicile electorale.

Cum s-au pregătit partidele politice/concurenții electorali pentru această campanie? Cu ce au venit în fața examinatorului – alegătorul? Doar „bla-bla" sau și ceva mai concret? Cât de concret?

Exact ca și în precedentele. Concurenții electorali „bățoși" au pregătit saci cu cartofi și pungi cu macaroane. De asemenea, concertele electorale îți creează o stare de vomă. Oare de așa ceva are nevoie alegătorul? Eu cred că partidele politice au încurcat un pic anul în care trăim.

Oare după alegeri vom trăi doar cu aceste concerte electorale?

Cei cu har, adică artiștii, au degradat într-un hal fără de hal și se înregimentează în partidele antinaționale pentru 30 de arginți.

RUȘINE!
Comuniștii trâmbițează despre trecutul glorios, Dodon ne invită în Rusia criminală, Usatîi ne hrănește cu CD-uri și concerte.

Cei de la guvernare i-au pus pavăză integrarea în Uniunea Europeană și fură pe rupte. Nici brumă de reforme în justiție, de stârpire a corupției, de stopare a furtului din bunul public și cel privat. Doar interese de grup și personale. Poporul poate să mai aștepte. Cât?

Ce are de ales de fapt alegătorul pe 30 noiembrie?

Pe 30 noiembrie, noi nu vom alege, ci vom vota. Am fi ales, dacă aveam de ales. Dar așa, vom vota aceleași „jigodii electorale".

Se pune clar problema unde o luăm? La stânga sau la dreapta?

Este adevărat că miza acestei campanii este vectorul extern: est sau vest. Alegătorul cult își dorește să fie împreună cu democrațiile europene. Partidele de la guvernare știu aceasta și folosesc acest paravan pentru a se menține la putere. Nu știu dacă vor reuși, deoarece dezamăgirea este prea mare.

Spre deosebire de alte campanii, forfota și lupta cea mare se dă pe segmentul centru-stânga, pe când pe dreaptă e liniște și pace (relativă)... De ce? Atât de măgulitoare este partea electoratului care tinde spre est?

Lucrurile stau un pic altfel. Moscova și-a înmulțit partidele. Ea nu mai mizează doar pe Voronin. I-a scos la rampă și pe alții. Acești „alți" nu fac campanie electorală din convingere, ci contra bani rusești. Altă explicație nu există cum de poți vorbi împotriva propriului popor și cum poți cere embargou-ri împotriva neamului tău. Degradare totală!

Pe dreapta, cred că există o înțelegere pe la spate ca să nu se atace între ei, pentru a se menține la putere. Dar totuși, sateliții unor partide îi atacă pe așa zișii aliați. Și destul de dur.

Dacă câștigă „partea stângă" și noi suntem cu un picior în luntrea europeană, ce ne facem?

În acest caz, lucrurile pot lua o turnură periculoasă. Electoratul activ nu va admite schimbarea cursului european și ne putem trezi cu un „maidan" moldovenesc. Oamenii conștienți nu își doresc „țarcul rusesc". Ei știu unde este locul nostru pe harta lumii.
De se va întâmpla că va veni la putere „stânga moscovită", vina va aparține celor care au guvernat ultimii cinci ani.

Care sunt pronosticurile electorale, și de ce nu, post-electorale? Care și cu ce/cine o să iasă la urmă?

E greu de spus. Electoratul este imprevizibil. Nu există tradiție și cultură politică. Doar emoții de moment, simpatii și antipatii.
După data de 30 noiembrie totul este posibil. Chiar și alegri anticipate.

Ce va fi pe 1 decembrie în Moldova?

Dincolo de rezultatele alegerilor, va fi o mare sărbătoare – Ziua Unității Naționale a Românilor!

NOTEAZĂ BINE:

Conținutul acestui articol redă punctul de vedere al persoanei intervievate și nu reprezintă poziția redacției.

Foto: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Urcă în rețeaua COOL