Încercăm...
Este clar că trebuie să serbăm.
N-avem de ales.
Dacă facem bairam de Halloween și de 23 februarie spre 9 mai, ap –
Sorry, brat...
Dacă nu serbăm ziua noastră, cine suntem?
Trebuie.
Că e cu sau fără paradă militară, cu invitați la concerte să ne cânte, cu mici și ghiurghiuliu spre divin că tot e (aproape) național, nu contează.
Serbăm și gata.
Și să nu vă fu...re gândul câți bani cheltuiesc autoritățile pentru serbarea Independenței.
Trebuie.
Asta avem, asta ne-a rămas.
Chiar dacă (cu atât mai mult) nu se știe ce-o să fie mâine, unde-o să fim și cum o să se cheme țara noastră...
Acum trăim momentul.
Și îl trăim frumos.
Nu poți să nu-ți iubești țara.
Așa cum e ea.
Țara e ca mama.
Când mai bună, când mai bețivă.
Oricum trebuie să ții la ea. Ea te-a născut, ea te crește.
Chiar dacă uneori te mai abandonează pe o perioadă nedefinită, sau nu-i mai curge laptele și habar n-are că tu ești flămând.
Dacă mai și adoarme pe tine și te sufocă cu toată greutatea - n-ai ce face!
Gata, ajunge poezie, trecem la proză și încheiem opera:
Mult stimată și iubită Republica Moldova! La mulți ani!
Al tău destoinic fiu, Marcel Toma.
Foto: www.gov.md. www.facebook.com
