Rupert Hughes
Chiar daca barbatii ar putea sa inteleaga femeile, tot nu le-ar veni sa creada

Vara e pe sfârșite, așa că e timpul totalurilor.

Care și pe unde și-a reîncărcat bateriile în ajunul unui nou sezon de muncă.

Care pe durata a câteva zile, care pe o perioadă ceva mai mai mare, lumea a plecat la odihnă în cele mai diverse destinații.

UniCOOL îți aduce la cunoștință cum și-au petrecut vacanța ființele cele mai solicitate de propriii iubiți sau de întregul popor.

Blondele, cine oare să mai fie? 5 blonde de vis, care au fost în vacanțe de vis.

Cu cine, pe unde, toate, mai jos...

Tatiana Melnic

Unde?

În Tolo, Nafplio - Grecia.

Cu cine?

Cu soțul. Și nu numai – cu toată gașca de amici.

În toată perioada cât a stat în sudul Greciei a consumat doar salată grecească, dar nu a făcut doar asta, că nu a mers pe litoralul Mării Egee să pape salată, chiar dacă este deosebită de ce se face la noi:

A traversat toată țara, a trecut și prin Atena, firesc.

A dat fuga și pe Nafplio, prima capitală a Greciei moderne...

De care s-a îndragostit...

Acolo a descoperit și sit-urile arheologice din împreujirimi: Micene, Argos, Tirynt, Epidaur, Nemea.

Despre stațiunea Tolo se spune că este cea mai frumoasă din Grecia, asemănătoare stațiunilor Marmaris sau Oludeniz din Turcia.

Tatianei, ca și amicilor săi i-a plăcut, cu siguranță. Dar mai ales celui mai amic dintre amici – soțului Anatol...

Tany Vander

Focoasa blondă a avut un program destul de încărcat în această vară:

Dubai, Bacu, Israel, Batumi, Mamaia... Sunt doar câteva destinații.

Dar peste tot unde a fost și-a făcut timp și pentru pentru ceva odihnă –

E și păcat să nu-și încălzească oscioarele pe plajele superbe din Israel sau Dubai.

Că de Mamaia, acolo e ca acasă!

Spectacolele și deplasările n-au deranjat-o deloc pe Tany să-și etaleze exteriorul de invidiat urmărit atât direct, la fața locului, cât și pe rețelele de socializare de către numeroșii săi fani.

Evelina Vîrlan

Prezentatoarea TV, modelul și interpreta Evelina Vîrlan a așteptat mult această vacanță. Și ea a venit!

A durat 12 zile, timp în care a savurat-o pe litoralul turcesc al Mării Mediterane – Antalya!

A făcut-o nu singură - împreună cu mămica sa și cu o colegă de televiziune, Felicia Jenunchi, și ea cu mama...

Componența respectivă a "delegației" nu a împiedicat deloc ca vacanța să fie pentru Evelina una veselă, interesantă și, totodată, relaxantă -

Bateriile au fost reîncărcate sută la sută pentru un an de muncă productiv.

Tatiana Spînu

Taniușa noastră blondă și cumințică s-a odihnit pe cinste.

Unde? La noi, pe malul Nistrului, unde a instalat corturile cu prietenii preț de câteva zile –

o experiență de care n-a mai avut parte până acum.

Dar cel mai mult i-a plăcut și cel mai bine s-a simțit la Mamaia.

Bine, poate și pentru că a fost alături de prietena sa cea mai bună –

Tany Vander.

România, de altfel, a fost vizitată de Tatiana în mai multe rânduri în această vară,

A mai mers și pe la prietenii de la București pentru câteva zile bune...

A fost distractiv!

Marina Vizdoagă

Șefa Departamentului Imagine și Comunicare de la Partidul Liberal a luat o pauză –

De politică, comunicate de presă și viața de partid.

A evadat în Lefkada, Grecia, pentru a vizita unele dintre cele mai cunoscute plaje - Porto Katsiki, Egremni.

Acolo Marina și-a văzut visul cu ochii.

Inclusiv, visul ei de-o viață de a zbura cu parapanta.

Ce-a mai făcut în afară de sport extrem?

A mers în croazieră... A vizitat orășele, insulițe... localuri frumoase... plaje...

Că nu degeaba a mers pe insula cu cele mai faine plaje!

 

Urcă în rețeaua COOL