Gary Smalley
Daca un barbat vrea cu adevarat sa comunice cu o femeie, el trebuie sa intre in lumea ei emotionala

Este artistă, nu vedetă. Cel puțin, insistă așa să i se spună și nu altfel.

N-o să greșim dacă vom afirma că este unul dintre simbolurile Moldovei artistice și al Moldovei în general. Artista care este recunoscută în lume și care este, neoficial, un fel de Ambasador al R. Moldova acolo. Unul al artei, dar arta, o cunoaștem, este cel mai frumos, pașnic și plăcut instrument diplomatic.

Pe lângă faptul că este ambasadorul cultural al RM în întreaga lume, Nelly Ciobanu mai are un titlu de Ambasador, oficial, de această dată – Ambasador al Interpol în R. Moldova. Este Ambasador cu acte în regulă.

Ai contabilizat vreodată numărul de interviuri acordate? Al câtelea ar fi acesta?

Îți dai seama că, în 25 ani de carieră artistică, e greu să le ții cont. La nivelul miilor, cred, cu toată modestia. Mai ales dacă vorbim de programul concursurilor internaționale și a Eurovision-ului, în special, unde trebuia să fac față programului strict.

Am avut un caz pe când susținusem două spectacole în Torino și Milano... a venit la Milano un jurnalist de la cca. 400 de kilometri distanță, în special pentru ca să-mi ia un interviu, a stat tot concertul, l-am văzut dansând, aplaudând, plus că mi-a plăcut și interviul pe care l-a realizat.

nelly ciobanu

Acum, din păcate, sunt tot mai puține interviurile live, jurnaliștii stau comod acasă și fac articole de pe rețelele de socializare pentru că artiștii scot singuri, acolo, informația respectivă. Mai trimit câteva întrebări standard și peste 10 minute după ce transmiți răspunsurile, vezi articolul pe site.

Duc dorul acelor interviuri și îmi pare bine că, acum, am ocazia să dau un interviu adevărat, cu reportofonul în față, bine conceput, pentru toți cei care călătoresc la bordul aeronavelor companiei voastre. Sinceră să fiu, am cam obosit să răspund la 5 întrebări de bază, răspunsurile la care le știe toată lumea.

Or, eu vreau altceva să povestesc, vreau altceva să cunoască lumea despre mine.

Cât de des întrebuințezi în viață sintagma „Noi, vedetele” și ce se subînțelege prin ea, dacă o întrebuințezi?

Cel mai des folosesc sintagma „Noi, artiștii”. Vedete, cred, au dreptul să se numească artiștii care sunt cunoscuți internațional. Deși, într-o țară micuță precum R. Moldova, avem și noi mulți artiști cu care ne putem mândri, oameni care s-au dedicat acestei meserii pe cât de dificile, pe atât și de frumoase.

Dacă tot ai 25 de ani de scenă, te poți considera veteran al scenei, sau forever young?

Și veteran și young... Anii trec, dar tu te simți în suflet o fetișcană de vreo 23 de ani. Anii trec, dar tu ai încă forță de a face ceva, de a merge înainte, de a fi într-un pas cu noile tendințe.

Îmi iubesc meseria și pentru că te menține mereu în formă, tânăr. Ea te obligă să fii mereu tânăr, pentru că, altfel, nu ai șanse să te menții.

Ce trebuie să faci și ce faci ca să rămâi mereu în cărți, în telefoanele impresarilor și autorilor, ca să nu te uite?

Eu admir la generația de după noi tendința de a fi mereu peste tot, în telefoane, social media, etc...

Pentru că așa ești mereu în vizor și te vede lumea, inclusiv oamenii din showbiz. Admir această capacitate, dar eu, la acest capitol, sunt un pic altfel. Eu nu stau toată ziua cu nasul în telefon, nu fac întruna poze și live-uri pe Facebook.

Nu consider că, întotdeauna, este nevoie de așa ceva.

nelly ciobanu

În loc de promovare excesivă pe social media, eu prefer să fac un material profesionist, să aduc piese frumoase, muzică, text, aranjament, calitatea sunetului, continui să fac mai mult muzică pentru concerte, pentru spectacolele cu public. Dacă ai succes acolo, cu siguranță, vor veni și invitațiile pentru petrecerile private. Dacă faci muzică de calitate, impresarii te știu și fără promovare intensivă pe rețelele de socializare.

Au fost perioade mai delicate, când a trebuit să faci restyle, refresh, să sari dintr-un stil în altul, să-ți schimbi din mers încălțămintea? Cât de ușor ți-a fost adaptarea la noi condiții, noi cereri, noi autori?

Sunt artista care, întotdeauna, a încercat diverse stiluri muzicale, mi-a fost interesant să fac asta. Nu am nicio problemă în a-mi schimba stilul, vocea este foarte flexibilă, lucrez cum îmi place, am cochetat cu diferite stiluri și mi-a plăcut s-o fac. Este asigurată o creștere și o valoare în plus artistului, dacă el poate cânta orice.

Am început cu hip hop, cu Master Dinamit – atunci eram primii și singurii, inclusiv și în România, acolo unde oamenii ne așteptau în coridoare vii care țineau de la casa de cultură până la hotel, îmi amintesc că dădeam autografe și pe maiouri, fulare și unde mai nimeream. Era o perioadă foarte frumoasă...

Apoi, când am început cariera solo, am început a cânta piese gen balade.

Dacă vorbim însă de ce vreau să fac acum, la moment, vreau un material mai fresh, de vară, m-am adresat la un compozitor să-mi facă ceva mai ritmat, piese care creează o dispoziție bună.

nelly ciobanu

Ce te-a învățat viața, în linii mari, dar și în detalii concrete?...

Prin multe am trecut în viață, dar am fost puternică și Dumnezeu întotdeauna mi-a oferit cale de ieșire din cele mai dificile situații și au fost destule. Or, viața de artist, pe cât e de frumoasă, pe atât e și de complicată. Întotdeauna mă rugam să-mi dea în cale oameni buni, o carieră frumoasă.

Despre ce m-a învățat viața...

Niciodată să nu procedezi cu cineva cum n-ai fi vrut să se procedeze cu tine. Cred în legea bumerangului – dacă dorești bine, ți se va întoarce, neapărat...

Am trăit după niște valori pe care le-am moștenit de la părinții mei: sinceritatea, față de tine însuți, în primul rând, onestitatea, munca pentru a obține locul sub soare, omenia... mă bucur că mai găsesc această calitate la mulți oameni.

Pe lângă muzică și scenă, care ar fi activitatea care te pasionează și ți-ar plăcea s-o faci? Televiziune, poate?

Îmi place actoria. Mi-ar plăcea să mă produc în niște seriale sau în vreun lung metraj, de ce nu?

Mă pasionează și săpăturile arheologice, mi-ar plăcea să merg în expediții pentru a descoperi ceea ce a fost cu secole în urmă. Îmi place trecutul, istoria, eu, chiar și când merg în călătorii, privesc locurile prin prisma istoriei și a oamenilor care au făcut-o, la timpul lor.

nelly ciobanu

Ai ajuns la etapa când numele lucrează pentru tine? A durat mult să lucrezi pentru nume? Sau mai durează?

Am ajuns, dar a fost nevoie de foarte multă muncă pentru a-mi crea numele. Nu în zadar se spune că, în primii zece ani de carieră, trebuie să lucrezi pentru nume, ca, apoi, acesta să lucreze pentru tine. Nume înseamnă a fi cunoscut, dar cum te faci cunoscut? Prin piesele tale bune, prin concursurile la care participi, prin interviurile pe care le acorzi la cele mai urmărite canale media...

E mult de umblat și de muncit până te faci cunoscut.

Scris de Marcel Toma

Foto: Marin Petic. Andrei Bobr (Love Media/Unicool Prin Lumea Mare)

Urcă în rețeaua COOL